“Bunatatea Ta, Doamne, ajunge pana la ceruri, si credinciosia Ta pana la nori.”(Ps.36:5-6).

In adevar, totul atarna – cand este vorba de viata – de bunatatea si dragostea lui Dumnezeu. Daca nu ne-ar fi iubit El mai intai, noi nu am fi avut viata, si, deci, nici dragoste pentru El, cum spune Cartea Sfanta: “Noi Il iubim, pentru ca El ne-a iubit mai intai.”(1 Ioan 4:19). “Bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta”(Rom.2:5) si prin pocainta sa ajungi la viata cea noua si vesnica, la mantuire, care se capata prin credinta in Domnul Isus Hristos si prin pocainta. Fara credinta in Mantuitorul Hristos, insotita de adevarata pocainta, nu exista mantuire. Bunatatea lui Dumnezeu, care ne indeamna la pocainta, daca am primit-o cu adevarat, ea ne inalta “pana la ceruri”, adica ne da starea cereasca, asa cum citim in ep.catre Efeseni 2:6: “El (Dumnezeu) in bunatatea Lui, ne-a inviat impreuna (din moartea pacatului – vers,1), si ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus. Scopul lui Dumnezeu, in tot acest timp al harului – timpul Bisericii – este, pentru noi, credinciosii, sa ne faca oameni ceresti – de natura cereasca in gandirea si trairea noastra – purtand totusi, un trup pe pamant, asa cum era Domnul Isus Hristos cand S-a intrupat ca om. El era in cer (Ioan 3:13), cu traire si lucrare cereasca in trup de pamant, iar Biserica fiind Trupul Lui, are aceeasi chemare acum in lume (Evrei 3:1). Se cunosc cei care au primit bunatatea lui Dumnezeu in viata lor prin faptul ca sunt inaltati intr-o stare de cer.
Vers.6 – “Dreptatea Ta este ca muntii lui Dumnezeu, si judecatile Tale sunt ca adancul cel mare. Doamne, Tu sprijinesti pe oameni si pe dobitoace.”(vers.6).
Dreptatea lui Dumnezeu este neclintita ca muntii si judecatile Lui sunt drepte, neschimbate ca adancul marilor, cand este vorba de pacat. Dupa dreptate, plata pacatului este moartea (Rom.6:23). Si in aceasta privinta, Dumnezeu este neschimbat. Dar, in bunatatea si dragostea Sa, El a gasit mijlocul ca sa ne mantuiasca pe noi din pacat, fara sa fie pagubita dreptatea Lui. Astfel a dat pe Fiul Sau cel nevinovat la moarte pentru noi. El a platit rascumpararea noastra, pe crucea Golgotei, prin faptul ca S-a incarcat cu vina noastra, facandu-Se Miel de jertfa, cum este scris: “Si toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a impacat cu El prin Isus Hristos … “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.”(2 Cor.5:18-21). Amin. Slavit sa fie Domnul !

Reclame
Categorii: Gânduri şi scurte meditaţii | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: